Legendele Naturii

• Legende despre Flori 

                                                                   Legenda Papadiei    
        La inceputut lumii Dumnezeu a trimis un inger la toate plantele ca acestea sa spuna cum vor sa arate.
  Numai papadia nu stia ce sa-i spuna ingerului asa ca el a mai lasat-o o zi sa se hotarasca.
  In ziua aia papadia rugandu-se a dat cu ochii de soare si vazand cat e de frumos s-a hotarat sa arate ca el, sa-i zica ingerului ca vrea sa fie galbena si frumoasa ca soarele.
  Apoi vazu luna si se razgandi, vroia sa arate ca luna.
  Sa fie alba, rotunda, frumoasa.
  Apoi vazu si stelele si ii placura si acelea.
  Cand veni iar ingerul la ea nu stia ce sa zica, vroia sa fie ca soarele ca luna si ca stelele, nu era hotarata.
  Asa ca Dumnezeu i-a indeplinit toate dorintele.  De aceea papadia e la inceput galbena, apoi alba si daca sufli peste ea se imprastie ca stelele.
                                                            Legenda Crinului
      Legenda spune ca traia pe vremuri o vrajitoare deosebit de rea si de puternica. Se facea ca tot ceea ce atingea aceasta vrajitoare se prefacea in stana de piatra. Daca insa se atingea de un copil, acesta era prefacut intr-o floare. Pe acea vreme, traiau doi copii, frate si sora, care nu aveau parinti si plecasera in lumea larga pentru a-si gasi o familie.

Cei doi copii ajung la castelul vrajitoarei si, apropiindu-se prea mult de castel, fata este prefacuta intr-o floare. Baiatul dorind sa isi salveze sora cere ajutorul Zanei Florilor, care ii da o floare care sa il ajute sa isi salveze sora. Se pare ca aceasta floare daca atingea un obiect fermecat de vrajitoare rupea vraja care il cuprinsese. Cu ajutorul acestei flori, baiatul reusi sa isi descante surioara si sa o transforme pe aceasta la loc in fata. Cei doi incearca apoi sa fuga, dar sunt prinsi de vrajitoare, care ii preschimba in doi crini, doua flori albe al caror miros te face sa nu te poti apropia de ei. Ideea era ca nimeni sa nu se poata apropia de ei cu floarea fermecata pentru a-i salva.                                                              Legenda Floarea-Soarelui
Indragostita de Apollo - zeul soarelui, Clydie (o nimfa a stejarului) se uita toata ziua la iubitul ei Soare. Dragostea nu ii era impartasita dar ea, continua sa se uite la el de la rasarit pana la apus pana cand, printr-o minune, trupul nimfei s-a transformat intr-o floare. Picioarele i-au devenit o tulpina zvelta, iar fata o floare de soare. Parul ei balai a devenit un sirag de petale galbene. Transformata intr-o floare, Clydie inca se mai uita dupa soare in fiecare zi. 
                                                            Legenda Brandusei
           Legenda spune ca Brandusa era fata cea mai mica a imparatului Florilor. Pe vremea cand traia Brandusa, imparatia ei era condusa de un zmeu, care in fiecare an sacrifica cate unul dintre barbatii din imparatie. Cand a implinit 20 de ani, aceasta s-a casatorit cu un print pe care il iubea nespus de mult. La numai o zi de la nunta lor, printul este rapit de zmeu si dus in castelul acestuia spre a fi sacrificat. 

In ciuda insistentelor tatalui ei, Brandusa refuza sa lase salvarea sotului ei pe mana armatei tatalui ei si porneste ea singura in cautarea zmeului si a barbatului ei. Intalnind zmeul, aceasta il provoaca la lupta in sabii si palose, reusind pana la urma, dupa 7 zile si 7 nopti sa il ucida pe acesta si sa isi salveze iubitul.     
                                                            Legenda Margaretei
              Legenda spune ca Margareta era o printesa deosebit de frumoasa, care fusese promisa la nastere Imparatului Florilor. La varsta de 16 ani, Margareta se indragosteste de un print nespus de frumos si nespus de viteaz. Cei doi se iubesc si planuiesc sa fuga impreuna pentru a se putea casatori si pentru a scapa de promisiunea facuta Imparatului Florilor. 

Imparatul Florilor afla si il provoaca pe print la duel. Cei doi se bat in sabii si palose 3 zile si 3 nopti si in final printul este ucis. Speriata si indurerata, Margareta fuge in munti, iar Imparatul Florilor fuge pe urmele ei. Dandu-si seama ca nu are scapare, Margareta se roaga, plangand, sa moara mai bine decat sa fie a Imparatului Florilor. Ruga ii este ascultata si Margareta moare, iar lacrimile ei sunt transformate intr-un sirag de perle. 

Indurerat si dandu-si seama de greseala facuta, Imparatul Florilor o transforma pe Margareta intr-o floare alba, pentru ca aceasta sa poata trai vesnic fara ca cineva sa o poata atinge. 

                                                        Legenda Narcisei 
    Se spune ca Narcisele sunt florile care au inflorit la moartea lui Narcis. In mitologia vechilor greci, Narcis era un tanar deosebit de frumos si de singuratic, de care se indragosteau fara succes toate nimfele. Narcis a fost blestemat de zeita razbunarii Nemesis sa nu poate iubi niciodata pe nimeni si sa se indragosteasca de el insusi. Acest lucru se si infaptuieste si Narcis se indragosteste de propria sa reflectie in apa. Dorins sa isi imbratiseze propria reflexie in apa, Narcis se ineaca. La moartea lui, au aparut florile Narcise, flori galbene, care isi tin capul in jos asemenea lui Narcis care se oglindea in apa. 
                                                          Legenda Ghiocelului 
 

Cand Dumnezeu a facut toate cate sunt pe pamant, le-a colorat frumos. Cand a facut zapada, i-a zis: "Pentru ca tu umbli peste tot, sa-ti cauti singura culoarea ce-ti place".

Zapada s-a dus mai intai la iarba:

- "Da-mi si mie din culoarea ta verde atat de frumoasa!".

Iarba a refuzat-o.

A rugat atunci trandafirul sa-i dea culoarea rosie, vioreaua sa-i dea culoarea albastruie, floarea-soarelui sa-i dea culoarea galbena. Nici una nu asculta rugamintea zapezii. Trista si amarata, aceasta ajunge in dreptul ghiocelului, caruia ii spune si lui necazul:

- "Nimeni nu vrea sa-mi dea culoarea sa. Toate ma alunga si-si bat joc de mine!".

Induiosat de soarta zapezii, ghiocelul i-a spus:

- "Daca-ti place culoarea mea alba, eu o impart bucuros cu tine". Zapada primi cu multumire darul ghiocelului.

De atunci, ea poarta vesmantul alb ca al ghiocelului. Drept recunostinta, zapada il lasa sa-si scoata capsorul afara de cum incepe sa se arate primavara.

           

                    

                         Biografie:http://www.robbybubble.ro/articles/legendele-florilor.php
                                       http://www.interferente.ro/Legenda-ghiocelului.html
                                       http://casasigradina.ele.ro/Plante_--d154.html                                                                                                                                     

Campia-Misterul Naturii

       Vântul suflă peste păpădiile galbene după care se ridică spre înălţimi. Firişoare de grâu răspund vântului cu mişcări line. Se bucură de mângâierea discretă a vântului şi scutură ultimele bobiţe de rouă. O nouă zi începe. O zi frumoasă, judecând după razele de soare ca nişte săgeţi de foc.     
        La câţiva paşi distanţă, seminţele de floarea-soarelui îşi deschid petalele, parcă dorind să îmbraţişeze soarele.

       Un copac bătrân, mare precum un munte domină întreaga câmpie. El este nerăbdător să înflorească. Îşi ridică crengile sper cer şi soarbe din căldura divină a soarelui. Trebuie să se bucure de fiecare primăvară, ca şi cum ar fi ultima.
       De la înălţimea copacului se observă necuprinsul câmpiei. Ca un covor magic, verdele câmpiei se mişcă în bătaia vântului, zici că sunt nişte valuri. Dacă nu ai şti că este verdeaţă ai putea jura că marea este verde. Câmpia reînvie primăvara, pregătindu-se de rod.
       Spectacolul acestui peisaj de câmpie este emoţionant şi emană speranţă şi bucurie privitorului.